Workshop-uri adresate asistenţilor şi doctoranzilor
CIPI oferă workshopuri pe teme de larg interes în domeniul predării – învăţării. Activităţile sunt focalizate pe dezvoltarea deprinderilor de bază în predarea de succes.
Programul de pregătire psiho-pedagogică „Doctorand plus”
Programul este focalizat pe dezvoltarea competenţelor didactice implicate în proiectarea, livrarea şi evaluarea activităţilor de seminar, laborator.
Tematici abordate: Rolul doctoranzilor în activitatea didactică, pregătirea/proiectarea activităţilor didactice, strategii de predare - învăţare, evaluarea studenţilor
Responsabilităţi, resurse şi competenţe în activitatea didactică universitară
Workshop-ul explorează diversitatea responsabilităţilor didactice care revin unui cadru universitar şi dezbate diversitatea competenţelor implicate în perfomarea didactică de succes. Include discuţii cu reprezentaţi ai diverselor departamente din cadrul universităţii.
Predare şi învăţare în universitate – ce înseamnă învăţare durabilă şi care sunt cele mai eficiente strategii pentru a o promova
Workshop-ul are în centrul său conceptul de învăţare (caracteristici, mecanisme, tipuri) şi îşi propune identificarea, împreună cu participanţii, a celor mai adecvate strategii de promovare a învăţării la studenţi.
Cum proiectez activităţile unei discipline - designul cursurilor şi seminariilor
Obiectivul principal vizat de activităţile propuse este acela de a ghida cursanţii sa facă legătură între modul de formulare a obiectivelor unei secvenţe de formare, alegerea conţinutului şi selectarea strategiilor didactice corespunzătoare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, în paradigma centrării pe student.
Au învăţat sau nu studenţii mei? Tehnici de evaluare a performanţelor studenţilor
Rezultatele învăţării la nivel universitar sunt complexe, fiecare categorie de performanţe impunând utilizarea unor forme şi metode specifice de evaluare. Workshop-ul îşi propune să abordeze diversitatea strategiilor de evaluare a performanţelor studenţilor şi etapele unui demers integrat de evaluare a competenţelor studenţilor la o disciplină de studiu.
Strategii de comunicare eficientă
Workshop-ul vizează dezvoltarea şi exersarea la tinerii universitari a deprinderilor de comunicare eficientă în context educațional. În cadrul secvențelor formative vor fi abordate teme de înaltă utilitate practică precum: tehnici de autoevaluare si monitorizare a propriilor competențe de comunicare, ascultarea activă, trucuri de comunicare nonverbală, formulare şi utilizare a mesajelor asertive, strategii de monitorizare şi control a emoţiilor în comunicare, procedee de acordare şi receptare a feed – back-ului, tehnici de comunicare în situaţii conflictuale etc.


